Login Form




Welcome to the Frontpage
The Zsil Valley PDF Print E-mail
Written by Administrator   
Wednesday, 06 July 2011 18:38

The Zsil Valley (Jiu Valley) is located in the Southwestern part of Romania, in the Southern wing of Hunyad County, on the banks of the two Zsil rivers, at 600 meters above the sea level. It is surrounded by mountains: Paring on the East, Sureanu on the Northeast, Retyezát on the North and South, and Vulkán on the South. The basin has two rivers: the Western- and the Southern Zsil.

The length of the Western Zsil is 51 kilometers, and it flows a 534 km2 area. It starts from 1760 meters at the Small Retyezát mountain, from the Skorota region, and on its upper part, sometimes disappears. It flows between the Oslea-Vulkán on the right, and the Retyezát mountains on the left, and it is fed by many side creeks: From South, from the Vulkán mountains are coming the Zsideanu, Urszu, Valea Boului, Garbovu, Rosztoveanu, Valea de Pesti, Balomir, Tuszu, Braia, Szohodol, Baleja, Morisoara, Ungurului; from North, from the Retyezát the Buta, Lazaru, Bilugu, Toplica, Valea de Brazi, Szterminosz, Mierleasa, Mierlasi, Krividia, Aninoszu are flowing into the Western Zsil.

The length of the Eastern Zsil is 28 kilometers, it’s basin is 479 km2 , and it comes from the Paring and Sureanu peeks, south of Sureanu. Sureani gives some other creeks like Voievodul, Bilele, Raszcoala, Tane, Paring gives Szterminosz, Csimpa, Giorganu, Zsiec, Maleja, and they all flow into the Eastern Zsil.

Along the creeks there are forrest roads, and almost everywhere you can find gorgeous views, rocks, falls and caves.

The two Zsils meet near Livezény, and flows towars South to Oltenia, on a 30 km long valley, called szurduk, between the Paring and Vulkén mountains. Here is the beautiful 45 km long basin, where the road links the different cities and villages. From East to West, these are: Csimpa bánya, Lónyabánya, Petrilla, Zsiec, Dilzsabánya, Petrozsény, Livezeny, Barbatyéniszkrony, Iszkronybánya, Alsó-Barbatyén, Aninosza, Zsilkorojesd, Vulkán, Zsilparoseny, Lupény, Felső Barbatyén, Urikány, Kimpu lui Neag.

We can say that the whole Zsil Valley is a link of a 45 kilometer long inhabited city with 140.000 inhabitants.

The basin can be reached from two parts: From east, at the Banyica-pass, between the Retyezát and the Sureanu mountains, and from the South, along the Zsil river, through the beautiful Szurduk valley, betweem the Paring and Vulkán mountains. Both ways there is a motorway and a railway too.

Last Updated on Monday, 15 August 2011 15:27
 

Who's Online

We have 1 guest online

Advertisement

Featured Links:
Weather
Let's see how is the whater in the Zsil valley.
Other links
Other links.

Newsflash

Depresiusnea Petroşani a fost populată începând din secolele XVII-XVIII,când pe rând s-au format şi aşezările, cele mai multe prin trecerea locuitorilor din Ţara Haţegului.La început locuitorii s-au numit jieni dar în timpul ocupaţiei austro-ungare au căpătat porecla de momârlani.Termenul de momârlan este relativ nou,nu mai vechi de 187O.Străinii care au venit aici să cerceteze zona din punct de vedere geologic au rămas impresionaţi de această lume arhaică,zicând aceştia sunt rămăşiţe de daci.

Termenul de momârlan are mai multe înţelesuri

-urmaşii dacilor rămăşiţă în maghiară-maradvany

-din latină momo-ţăran,lan-băştinaş

Momârlan este deci om al locului,om de vatră,de baştină care a locuit aici din vremuri străvechi.În prima ediţie a Dex-uluilui Lazăr Săineanu din 1896 –momârlan era definit ca un bădăran,mârlan, ţopârlan,iar la punctul 2 joc de copii.Astăzi momârlanii formează relativ o comunitate mică în Depresiunea Petroşani, numărul lor fiind între 1O.OOO-2O,OOO de locuitori.Această lume a Ţinutului momârlanilor din Depresiunea Petroşani a avut oarecum un statut de comunitate închisă,momârlanii nedorind să-şi destăinuie viaţa şi

grijile celor din afara satului.Trăiau după tradiţiile lor intangibile şi îşi construiau casele aşa cum o făceau odinioară dacii,din bârne necioplite,încheiate la capete cu imbucătură numită coadă de rândunică.Bârnele erau aşezate de obicei pe un zid simplu de piatră,sub casă aflându-se beciul.Casele aveau formă dreptunghiulară,constând în general din două camere cu un coridor lung situat în faţă,având lungimea celor două camere şi aproximativ un metru lăţime,numit târnaţi.Acoperişul casei era din şindrilă confecţionată în general din lemn de brad.În ocol-curte mai era o cămară,bucătăria de vară,grajdul prevăzut cu şură.Clădirile înconjurau pe patru laturi o curte interioară, aşa numită casă cu ocol întărit parcă ar fi mici incinte de cetate.Cei mai mulţi şi-au construit locuinţele mai sus pe versanţi,pe terenuri mai înalte,acolo unde nimeni nu putea să le exproprieze terenul.Colibele sunt construcţii pastorale în afara satului în zona păşunilor şi fânaţelor subalpine.Sunt construcţii mici,alcătuite dintr-o singură încăpere pentru locuit,iar în cazul în care terenul permite şi urcatul vacilor iarna,se mai construieşte încă o încăpere separată pentru acestea un fel de grajd.La colibă.momârlanii urcă cu oile primăvara pentru păşunatul ierbii, înainte de a urca la munte.Vara în lunile iulie,august urcă la colibă pentru a face fânul necesar pentru iarnă.Fânul se face în clăi acolo ,nu se coboară acasă..Toamna după alesul oilor, momârlanii coboară din nou cu oile la colibă pentru a păşuna iarba ce a crescut de la cositul fânului în cursul verii.În jurul colibei există holde unde se seamănă de obicei cartofi pentru asigurarea hranei pe perioada cât stau cu oile la fân.Iarna de obicei după Sf.Ioan când se încheie la sate perioada sărbătorilor de iarnă,momârlanii urcă cu oile la fân.Fânul este dat oilor pe terenul de fânaţ în aşa numite ţarini care se mută din loc în loc,prin această metodă asigurându-se fertilizarea naturală a terenului.Stânele montane sunt construite în zonele alpine unde oierii vărează oile.De la Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena,oile sunt urcate la munte unde stau până în jurul lui 1 septembrie în devălmăşie.Stânile sunt construite din bârne lungi de brad,cioplite cu barda.În general ele sunt formate din două încăperi,una mai mare şi un a mai mică, fără uşi între ele.În încăperea mare se face focul în mijloc pe vatră,iar fumul iese din stână pe sub streaşină prim spaţiile libere dintre bârne şi acoperiş.În apropierea stânei se află strunga pentru muls oile,şi un loc potrivit unde oile să doarmă noaptea,o pajişte mai întinsă numită târlă.De multe ori în apropiere erau şi stâne de vaci,de unde laptele era coborât la 2-3 zile pentru valorificat.Cunoscute erau stânele de vaci de la Negrele şi Dealu Mare din Bărbăteni,Pietricelele dinValea de Brazi,stânele La Fete de lângă Cabana Buta.Din păcate ele au rămas doar amintiri.Poate că-n următorii ani ,în munţii noştri,vechile stâne vor deveni muzee în aer liber,pentru atracţia turiştilor.

Creşterea animalelor a constituit o ocupaţie de bază a ţăranilor din Depresiunea Petroşani.Sfârşitul lunii mai prilejuieşte un eveniment deosebit în viaţa oierilor din zonă,urcatul oilor la munte şi apoi mult aşteptatul măsurat al oilor.Pe măsura încălzirii timpului se practică tunsul oilor.După tuns,urmează „boitul oilor”cu vopsele de diferite culori.Pe lângă acest semn oierii mai folosesc un semn care marchează definitiv oile proprii.Este un semn mai dur,făcut în urechea oii ,în mod obişnuit cu potricala sau alt obiect tăios.Cu câteva zile înainte de scoate oile la munte ,oierii unul sau doi din fiecare familie urcă la munte, pentru a pregăti terenul.Se amenajează stâna,se reface strunga,se curăţă izvoarele de unde se va aduce apa la stână.Oile se împart în oi cu lapte şi oi sterpe.Oile sterpe urmează să fie duse la o înălţime mai mare a muntelui decât cele cu lapte.

Măsuratul oilor este unul dintre cele mai importante momente din viaţa oierilor.În ziua stabilită pentru măsurat sunt prezenţi toţi oierii,însoţiţi de membrii familiei pentru a participa la acest eveniment.În funcţie de cât lapte a fost la măsurat,fiecare oier va primi brânză în cursul verii,cât stau cu oile la munte.După terminarea măsuratului are loc petrecerea la care participă toţi cei prezenţi la eveniment.Pe parcursul verii,în funcţie de cantitatea de lapte obţinut la măsurat,familia fiecărui oier merge la munte pentru a-şi însuşi brânza cuvenită.

În comunitatea momârlanilor s-au păstrat mai multe obiceiuri,care chiar dacă au suferit unele schimbări,atrag atenţia celor din afara comunităţii.

Obiceiul îngropării morţilor în grădina din apropierea casei îşi are rădăcinile în urmă cu mai bine de câteva secole,când exista credinţa,că morţii,ca şi viii, trebuie să se afle în apropierea familiei,chiar şi după ce au trecut la cele sfinte.La înmormântarea feciorilor, la mormânt în colţul stâng,în apropierea crucii se pune un brad adus de la munte,care va evoca dispariţia unui falnic brad din sânul comunităţii.Un număr impar de feciori 7-9-11 se deplasează la munte în zona de pădure deasă, unde cresc brazi înalţi,în vederea tăierii bradului.Lungimea bradului este în funcţie de numărul anilor feciorului decedat.Un fecior începe să cânte din fluier a jale,iar altul loveşte cu securea urmând ca fiecare grup să dea câte o lovitură,până ce bradul cade.Până la apropierea vârfului crengile se îndepărtează, iar bradul este transportat pe umeri de feciori aşezaţi în şir indian.În întâmpinarea feciorilor ce coboară bradul,veneau bocitoarele şi fluieraşi cu melodii de jale şi cu cântecul bradului.

„Tinerele voinic

Ce gând ţi-a venit

De mânaşi

Toţi, cu-n toporaş,ţie să-ţi aducă

Nevastă brădată

Naltă,sprâncenată?”

Tulpina bradului se înflorează după priceperea meseriaşilor prin decupare de coji.

Străbătând zonele montane din împrejurimile Depresiunii Petroşani,dăm foarte des de „Omul de patră”zidit din lespezi de piatră şlefuite şi lustruite de-a lungul secolelor de priceputul meşter care este natura şi aşezate cu migală,una peste alta,circular de mâna creatorului om,până la un stat de om,cu bază mai lată pentru a dura în lupta cu veacurile,subţiindu-se apoi la vârf.Privit mai ales de la distanţă,pare într-adevăr a fi un om,încremenit în timp.Numele acestor stranii construcţii diferă în Depresiunea Petroşani de la sat la sat.În unele sunt numite oameni de piatră,în altele momâi şi fine în altele se confundă cu gomilele.Rolul omului de piatră este atribuit în fiecare sat în funcţie de modul cum este numit.În unele sate ţin locul sperietorilor pentru păsări postate în holde.Alţii consideră că rolul lor ar fi acela de a se constitui în piatră de hotar între munţi.Şi azi momârlanii îşi mai marchează hotarul între proprietăţi cu pietre îngropate parţial în pământ.O parte dintre oieri afirmă că rolul oamenilor de piatră ar fi acela de a se constitui într-un punct de reper.Omul de piatră ar fi o creaţie a ciobanilor de-a lungul timpului deci ar fi marcaje ciobăneşti.

Un obicei care adună comunităţile de momârlani este nedeia.Nedeile sunt petreceri câmpeneşti,care se ţin cu ocazia unor date calendaristice importante.Ele se ţin în preajma satelor-nedeile de sat şi pe culmile munţilor-nedeile de munte.În comunităţile de momârlani cele mai cunoscute nedei de sat se ţin după Paşti.

-La Biserica Sânioni,cel mai vechi lăcaş de cult din Depresiunea Petroşani,nedeia are loc în ziua a doua de Paşti.

-Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este ziua aleasă de sătenii din Câmpu lui Neag pentru a ţine nedeia de la Câmp.

-Nedeia de la Dealu Babii are loc în fiecare an în a treia duminică după Paşti.

Nedeile de munte se ţin tot cu ocazia unor serbători religioase.

-Straja este locul unde în fiecare an la data de 24 iunie adică de de ziua naşterii Sf. Ioan Botezătorul se organizează Nedeia Sânzienilor.

-Pe 29 iunie pe muntele Zănoaga se organizează Nedeia de Sânpetru.

-Nedeia de pe muntele Tulişa are loc pe 2O iulie,când lumea creştină îl serbătoreşte pe Sf. Ilie.

-La 15 august de Sfânta Maria în masivul Parâng se organizează Nedeia Troiţei.

Putem spune că în ultimul timp în Depresiuna Petroşani în comunităţile de momârlani nedeile au reânviat ele putând constitui un sprijin moral pentru membrii acestei comunităţi.De asemenea în viitor aceste manifestări trerbuie valorificate tot mai mult şi din punct de vedere turistic.